Pestera Ialomitei

De la Babele se poate cobori cu telecabina sau pe poteca marcata la Pestera Ialomitei, situata in Cheile Pesterii de pe Valea lalomitei, la altitudinea de 1660 m, compusa din grotele Mihnea Voda cel Rau (115 m), Decebal (40 m), Sfanta Maria, La raspantie (35 m), La Lacuri (12 m), Grota Ursilor (76 m), in care au fost descoperite schelete de Ursus spelaeus, Fundul Pesterii (60 m), Galeria Apelor (75 m) si un altar in care se afla o cruce. Pe baza acumularilor de material aluvionar prezente in sectorul Grota Mare din cadrul acestei pesteri au fost stabilite fazele glaciare din Muntii Bucegi. Pestera a fost sapata de paraul Horoaba in calcarele jurasice din S-E Muntelui Batrana, la 10 km de izvoarele lalomitei.

La izvoarele Ialomitei se nevoiau sihastrii inca din secolul XV. Incepand cu secolul XVI numarul lor s-a marit, odata cu dezvoltarea vietii isihaste in Arges, in Muscel si la poalele muntilor Fagaras. Manastirea Ialomitei a fost ridicata in sec. al XVI chiar la intrarea in Pestera Ialomitei, fiind ctitoria voievodului Tarii Romanesti Mihnea cel Rau. In adancul pesterii la aproximativ 200 m se afla o piatra, numita "Piatra Altarului", unde dupa traditie sihastrii savarseau cele sfinte. Constructia din lemn de la intrarea in Pestera Ialomitei a ars in 1818 fiind reconstruita de preotul Gheorghe Ion Baltag si ieromonahul Gherontie din Petrosita. In jurul ei se aflau mai multe chilii in care se nevoiau cuviosii calugari. In prima jumatate a secolului XIX s-a nevoit in Pestera Mica a Ialomicioarei un sihastru, caruia nu i se cunoateste numele si nici locul unde s-a savarsit, impreuna cu urs, fiind singurul caz cunoscut in monahismul romanesc cand un sihastru se nevoieste si este slujit de animale salbatice.

Actualul schit aflat aproape de Pestera Ialomitei a fost ridicat in 1901 de mai multi ctitori si cu participarea ciobanilor din zona, ctitorul principal fiind ieromonahul Ieronim II. Biserica a fost sfintita in 1911 de staretul Dionisie al manastirii Sinaia, cu binecuvantarea IPS mitropolit Atanasie. Biserica a mai fost distrusa de foc in 1961 insa, prin grija Patriarhului Justinian si cu cheltuiala pr. Macarie Marinoiu, pr. Pimen Stoichici si pr. Dumitru Breajcu, a fost restaurata. In 1994 s-a inceput constructia unei noi biserici tot la intrarea in pestera, iar la 29 iunie 1996 a fost sfintita de IPS arhiepiscop Vasile Costin, cu hramul "Sf. Apostoli Petru si Pavel".

Clopotnita este construita din lemn, in fata la stanga bisericii, in incinta schitului sunt doua cladiri din lemn, etajate si putin mai departe inca o constructie pentru cazarea vizitatorilor (cu plata), la care se ajunge pe o punte metalica inaltata deasupra vaii.

Biserica mai veche, este construita din lemn pe o fundatie inalta de piatra. In exterior peretii sunt captusiti cu sindrila. Este compartimentata in Altar, naos, pronaos si pridvor care lasa impresia ca a fost construit mai tarziu. Catapeteasma este din lemn si in partea inferioara are pictata in stanga pe Sf. Cuvioasa Paraschiva, in dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae, iar in centru pe "Maica Domnului si Iisus Hristos". Are doua turle infundate, una pe naos, alta pe pronaos. Lumina se primeste in altar de la o fereastra pe peretele din dreapta si de la o fereastra pe centrul peretelui de la rasarit. Naosul si pronaosul au cate o fereastra pe fiecare parte a zidului (in total 4), iar pridvorul este luminat de cate o fereastra pe dreapta si stanga precum si de usa din lemn care in partea superioara are geamuri. Geamurile ferestrelor sunt duble, cele din interior au pictura pe sticla.

Pictura s-a executat pe panza in anul 1986, cu cheltuiala parintelui Neofit Florea, fostul staret. Sunt pictate si geamurile ferestrelor din interior. Fereastra din dreapta naosului are pictati pe Sfintii imparati Constantin si Elena. Cea din stanga pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, iar ferestrele din pronaos au pictate pe Maica Domnului si Cuvioasa Paraschiva pe fereastra din stanga, iar cea din dreapta are scena "Adormirea Maicii Domnului cu Apostolii", donata de parintele protosinghel Gherasim Vasile, fost staret.

In jurul Pesterii lalomitei s-au format multe povesti. Sunt unii care identifica Bucegii cu muntele sacru Kogaion si Pestera lalomitei cu cea in care Strabo ("Geografia", VII, 3, 5) spune ca s-ar fi retras Zamolxe. "Apa limpede care se scurge din Kogaion" ar putea fi Ialomita, careia getii ii spuneau Naparis. Preotii cultului lui Zamolxe, numiti "ktistai", adica "asceti", si "kapnobatai", adica "inghititori de nori", slujeau pe Muntele Kogaion, al carui nume, tradus prin "Capul Magnificului", ar face referire la Sfinxul de pe platoul Bucegilor.
Valea Prahovei